Carpe Thiem. Dominic și-a trăit clipa, nimicindu-l pe Nadal în primul set. Ibericul a revenit și s-a impus cu 7-5 în tiebreak-ul decisivului, după un maraton spectaculos și epuizant, de 4 ore și 48 minute

Carpe Thiem. Dominic și-a trăit clipa, nimicindu-l pe Nadal în primul set. Ibericul a revenit și s-a impus cu 7-5 în tiebreak-ul decisivului, după un maraton spectaculos și epuizant, de 4 ore și 48 minute
  • Publicat:
  • Actualizat:

Rafael Nadal continuă cursa de apărare a trofeului, după un al treilea maraton consecutiv la New York. Ibericul s-a impus, 0-6, 6-4, 7-5, 6-7(4), 7-6(5), în fața unui Dominic Thiem aflat la cea mai bună evoluție pe hard a carierei. Austriacul a fost irezistibil în primul set, lăsându-i lui Nadal doar 7 puncte, într-un 6-0 memorabil, dar liderul mondial a avut, la finiș, șansele mai mari și nervii mai tari.

Ibericul a atacat la fileu de 56 de ori și a avut câștig de cauză de 36 de ori. Nadal va juca pentru un loc în finală împotriva lui Juan Martin del Potro, numărul 3 mondial. Deținătorul trofeului a adunat 12 ore și 31 minute de joc în ultimele 3 tururi la US Open 2018.

Startul fabulos al lui Thiem și primul set smuls lui Nadal în Grand Slam-uri

Dominic Thiem a dat recital în start de meci. Jucat spre rever de Nadal de la primul punct, austriacul a rezistat fantastic în fiecare raliu și a atacat violent cu backhand-ul său clasic, executat cu o singură mână, ciuruind defensiva lui Nadal. Imprecis pe atacurile decisive, incapabil să schimbe direcția loviturilor sale departe de zona de confort pentru Thiem, liderul mondial s-a văzut dominat copios, câștigând doar 4 puncte din 10 în spatele primului serviciu și 1 din 7 pe al  doilea. În doar 20 de minute, Dominic Thiem reușise deja trei break-uri și se îndrepta spre linia de fund a terenului pentru a servi, cu 12 lovituri câștigătoare în bagaj și niciun punct pierdut pe prima servă. Cu 24 de minute scurse din meci, Arthur Ashe Stadium amuțise, năucit de un 6-0 clinic administrat de Thiem unui Nadal la fel de împietrit precum oamenii din loja sa – Carlos Moya și Francisco Roig.

Ibericul a comis 9 greșeli neforțate în manșa inaugurală, Thiem doar 2, austriacul fiind cu adevărat aproape de perfecțiune.

În timp ce fanii ibericului găseau o picătură de confort în gândul că ultima dată când Nadal cedase un set la zero, în 2017, în optimile de la Miami, în fața lui Philipp Kohlschreiber, ibericul revenea pentru a se impune în decisiv, tabăra pro-Thiem zâmbea, privind o altă statistică: de două ori Nadal a cedat primul set la zero în turneele de Mare Șlem, pierzând mai apoi atât finala din 2006 de la Wimbledon – în fața lui Federer, cât și partida din turul doi de la US Open 2004, contra lui Roddick. În plus, Berdych l-a răpus și el pe Nadal, la Australian Open 2014, când a luat manșa a 2-a la zero și apoi a închis partida cu 3-0 la general.

  • Înaintea confruntării de la US Open 2018, Rafael Nadal și Dominic Thiem se duelaseră de trei ori la Roland Garros, iar ibericul câștigase toate cele 9 seturi disputate.

Deșteptarea lină a deținătorului trofeului

Rafael Nadal a punctat pe tabelă în debut de set doi, însă doar pe serviciu. Thiem a deschis cu două ture fără punct pierdut pe lansare, iar Nadal s-a simțit forțat de o slăbiciune tot mai evidentă a reverului să încerce chiar și combinația de serviciu-voleu. A fost nevoie de 50 de minute în partidă pentru ca forehandul lui Nadal să se înăsprească. Mai tăios cu passing-ul, Nadal a profitat și de erorile strecurate în jocul lui Thiem: o reluare dureroasă în plasă din poziție dominantă și apoi o diagonală de rever care a izbit banda fileului chiar la minge de break l-au dus pe Nadal la 5-3 în manșa secundă.

Nadal însă nu a egalat scorul la general. Nu imediat. După un sfert de oră, forehandul său a dat din nou eroare flagrantă, în cel mai nepotrivit moment, la 30-30, iar Thiem și-a recuperat prompt break-ul, taxându-l pe iberic cu un retur imparabail, pe care liderul mondial doar l-a atins. A fost nevoie de un nou asalt nadalian – început cu rever câștigător și încheiat cu două erori ale lui Thiem, pentru ca numărul unu mondial să egaleze la seturi, 6-4, la borna de o oră și 8 minute în partidă.

 

Statistica setului doi a explicat prăbușirea lui Thiem: dacă Nadal a încheiat cu bilanț zero – același număr de lovituri câștigătoare și greșeli neforțate (câte 6), mai tânărul Dominic a încheiat pe minus, cu 7 reușite și 12 erori, numărul de greșeli fiind de șase ori mai mare în actul secund comparativ cu primul.

Thiem a condus, dar Nadal s-a impus cu 4 game-uri câștigate la rând

Un prim moment de cotitură al setului trei s-a consumat în game-ul al cincilea, pe lansarea sportivului care îl învingea în finala US Open 2017 pe Kevin Anderson. Nadal a irosit avantajul de la 40-15, însă a reacționat de minune când Thiem a trecut în față, amenințând cu break. Ibericul a purtat un raliu violent, și-a creat avantaj cu reverul în lung de linie și cu aceeași lovitură a anulat, pentru prima dată în meci, o minge de break. Un atac ratat cu dreapta de Thiem și un nou winner, de pe forehand, al ibericului au păstrat manșa pe logica servei.

Dominic Thiem a venit ca un tăvălug peste Nadal în game-ul șapte al setului trei. Pornind cursa de la același scor, 40-15 pentru iberic pe lansare, Thiem a reușit de această dată – cu un excelent passing-cross, intuit de Nadal, dar reluat doar în plasă, apoi cu un retur de forehand trimis razant și cu unghi agresiv, câștigător – să pună break-ul pe tabelă. La 4-3, Thiem a confirmat rapid, cu o nouă mostră de tenis agresiv, perfect. Însă ultimul examen avea să-l pice.

Numărul nouă mondial s-a crispat, exact cum o făcuse și Nadal în final de set doi, când a ajuns la linia de serviciu pentru a închide setul. Agresivitatea lui Nadal din primul schimb a sădit semne de întrebare de partea cealaltă a fileului. La exact două ore de la primul serviciu, Thiem trimitea o dublă greșeală, prin care Nadal căpăta două mingi de break. Fără a pune în teren primul serviciu, Thiem a reacționat perfect în momentul în care fileul a schimbat traiectoria mingii lui Nadal, anulându-i prompt prima șansă ibericului. Un retur trimis cu mari eforturi pe a doua minge de break a smuls însă o greșeală mare de pe rever austriacului, liderul mondial răsuflând ușurat la 5-5.

Finalul manșei a fost incandescent: Nadal a trecut în față cu o tură de serviciu la zero, iar Thiem părea în siguranță, al 40-15 pe lansare. Nadal a protestat însă, expediind reveruri câștigătoare ce au concurat reușitele austriacului din primul set. La a patra egalitate, Dominic Thiem a avut în rachetă un voleu relativ ușor, cu un teren complet deschis. Thiem a forțat însă, iar mingea nu a prins tușa. Apoi, Nadal l-a executat, cu un forehand în lung de linie în punctul imediar următor, preluând conducerea la manșe, 2-1, după două ore și 12 minute de joc.

5 din 13 puncte a câștigat pe atac la fileu Dominic Thiem. Nadal – 18 din 24

O oră și 21 de minute de luptă, pentru decisiv!

Setul patru a debutat cu ofensivă totală. Thiem a salvat cu execuții în forță, pe tușă, două mingi de break și 2-0 ale lui Nadal, a egalat scorul la 1 și a pus pe tabelă break, imediat, contabilizând câteva erori ale lui Rafa. Intensitatea lui Nadal a scăzut, ajutându-l pe Thiem să aibă șanse de dublu break. Spaniolul s-a redresat însă la timp, salvând de trei ori – grație serviciului și unor reflexe excelente la plasă.

Nadal a lansat imediat contraofensiva. Un dropshot perfect l-a dus la dublă șansă de break, însă Thiem, agresiv, a parat servind impecabil. Austriacul a pus punct game-ului cu trei ași în ultimele patru puncte, pentru 4-2. Liderul mondial și-a recuperat, totuși, break-ul, după ce un rever al lui Thiem a aterizat prea lung, egalând scorul, 4-4. Un voleu împins de elevul lui Carlos Moya în burta fileului a produs rumoare, provocând noi probleme și o nouă șansă de break pentru Thiem, însă ibericul s-a apărat eficient. Execuțiile rafinate – un serviciu exterior moale, dar cu unghi ascuțit urmat de atac la plasă și finalizare cu voleul, apoi o scurtă împrumutată parcă de la semifinalista Sevastova și un nou serviciu bun i-au asigurat tiebreak-ul lui Nadal, de la minge de break pentru Thiem. Austriacul a evitat problemele.

În tiebreak, austriacul a avut capul limpede, în timp ce forehandul lui Nadal a dat rateu de la primul punct. Austriacul s-a impus cu 7-4, forțând un set decisiv, după 3 ore și 35 de minute de luptă.

19-14 raportul loviturilor câștigătoare în setul patru pentru Dominic Thiem

Moartea subită

Pe o arenă cu din ce în ce mai puțini spectatori rămași la locurile lor, Nadal și Thiem au reluat înfruntarea, în decisiv, cu hold-uri în oglindă, adjudecate la zero. Dominic și-a schimbat pantofii, Rafa și-a îngropat fața mai mult și mai mult în prosoapele cu gheață. Cu aproape opt ore petrecute pe teren în turul 3 și optimi, consumul fizic al ibericului atingea cote alarmante. Lui i-au aparținut primele mingi de break, la 2-2, însă ibericul și-a pierdut luciditatea și a trimis o minge decisivă exact în racheta adversarului său, care a evadat pe tabelă.

După 4 ore și 12 minute de luptă, Thiem era în față. A alergat ca la început de meci după o scurtă a lui Nadal. N-a prins-o, dar s-a răzbunat cu un atac spre corpul ibericului ajuns amenințător la fileu. Campionul în exercițiu a pus racheta, dar mingea nu a ajuns în teren, iar austriacul a scăpat de mingea de break și, mai departe, la 4-3.

La 5-5, Dominic Thiem a dat dovadă de o extraordinară rezistență, apărându-i lui Nadal trei mingi de break consecutive: austriacul a lansat imparabil pe primele două, iar spaniolul l-a ajutat cu o imensă ratare pe serva a doua. Un excelent raliu, încheiat de Thiem cu voleu câștigător, a ridicat puținii spectatori rămași în tribune în picioare. Suficient de atent, Nadal a trecut fără punct cedat de tura pe serviciu, pentru a forța cea mai aspră încheiere de meci: tiebreak în decisiv, după 4 ore și 39 de minute de luptă.

După 4 ore și 48 minute, învingătorul a fost Nadal. Ibericul a fructificat prima minge de meci, într-un tiebreak în care cinci puncte s-au câștigat contra serviciului.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gabriela Lucuțar a postat un VIDEO cu Silviu Prigoană, după înmormântarea lui. S-a viralizat rapid!
Gabriela Lucuțar a postat un VIDEO cu Silviu Prigoană, după înmormântarea lui. S-a viralizat rapid!
Fără să ezite! Cum l-a numit cea mai cunoscută jurnalistă sportivă din Kosovo pe Mircea Lucescu
Fără să ezite! Cum l-a numit cea mai cunoscută jurnalistă sportivă din Kosovo pe Mircea Lucescu
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă au răsunat în curtea cimitirului, înainte ca sicriul să fie coborât în groapă
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă au răsunat în curtea cimitirului,…
Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor
Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor
Kosovo a obţinut o victorie istorică, la o zi după scandalul din meciul cu România
Kosovo a obţinut o victorie istorică, la o zi după scandalul din meciul cu România
FOTO | Ultraşii albanezi şi-au dat în petec: au jignit România cu un mesaj agresiv, chiar înaintea meciului naţionalei
FOTO | Ultraşii albanezi şi-au dat în petec: au jignit România cu un mesaj agresiv, chiar înaintea meciului naţionalei
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din România
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din România
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
De miercuri seară, vremea se schimbă radical în toată ţara. ANM anunţă răcire accentuată, vânt puternic, lapoviță și ninsori
De miercuri seară, vremea se schimbă radical în toată ţara. ANM anunţă răcire accentuată, vânt puternic, lapoviță și ninsori
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Ion Ţiriac a avut o apariţie şoc, alături de copilul său de suflet. Cum a fost surprins de camerele TV
Ion Ţiriac a avut o apariţie şoc, alături de copilul său de suflet. Cum a fost surprins de camerele TV
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie 😢
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie 😢
Muzica populară din România a pierdut o legendă. A fost cel mai iubit cântăreț
Muzica populară din România a pierdut o legendă. A fost cel mai iubit cântăreț
La ce oră începe România - Cipru? Meciul are loc pe Arena Națională, luni, 18 noiembrie 2024
La ce oră începe România - Cipru? Meciul are loc pe Arena Națională, luni, 18 noiembrie 2024
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Jannik Sinner câştigă Turneul Campionilor cu victoria în Finala ATP în faţa lui Taylor Fritz
Jannik Sinner câştigă Turneul Campionilor cu victoria în Finala ATP în faţa lui Taylor Fritz
Expiră uleiul de motor? Poți completa dintr-o sticlă desfăcută de multă vreme?
Expiră uleiul de motor? Poți completa dintr-o sticlă desfăcută de multă vreme?
Președintele TAS din Kosovo, declarație total neașteptată. De ce susține că tricolorii se vor bucura de un verdict favorabil
Președintele TAS din Kosovo, declarație total neașteptată. De ce susține că tricolorii se vor bucura de un verdict favorabil
×